Declarația de Valoare

Declarația de Valoare2019-02-20T22:32:45+00:00

Pentru Italia este necesară o procedură suplimentară, prin care se eliberează Declarația de Valoare, numai prin intermediul Serviciilor Consulatului Italiei la Bucureşti. Prin acest document se declară valoarea locală a fiecărui act de studii prezentat (drepturile care derivă în urma obținerii unui act de studii în țara în care a fost obținut) dar și inexistența unor limitări de tip profesional pentru exercitarea activității.

În declarația de valoare sunt menționate următoarele date:

  1. numele, prenumele, data și locul nașterii titularului
  2. instituția sub autoritatea căreia a fost eliberat actul de studiu
  3. data eliberării actului
  4. numărul de înregistrare
  5. instituția de învățământ absolvită și instituția frecventată
  6. filiera, specializarea, profilul
  7. durata ciclului de studiu
  8. media generală de absolvire a examenului final
  9. sistemul de notare valabil în sistemul național de învățământ
  10. profesia pe care o poate exercita în urma absolvirii

De asemenea, „Declarația de Valoare’” conține o scurtă descriere a sistemului național de educație conform prevederilor Legii Educației Naționale în vigoare.

Durata necesară eliberării unei declarații de valoare de la Consulatul Italiei este de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data prezentării documentației la Secția Consulară.

Pentru detalii suplimentare consultaţi siteul Consulatului Italiei la Bucureşti.

Pentru a afla mai multe informatii, trimite-ne un mesaj!

Un membru al echipei noastre te va contacta in cel mai scurt timp.

Sunt de acord cu Termenii si conditiile