Certificate de conformitate

Certificate de conformitate2018-08-27T13:43:43+00:00

RECUNOAŞTEREA DIPLOMELOR ÎN UE

CATEGORIILE ŞI CONDIŢIILE DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR NECESARE RECUNOAŞTERII TITLURILOR ROMÂNEŞTI ÎN

PROFESIILE:

– MEDIC

– MEDIC DENTIST

– ASISTENT MEDICAL GENERALIST 

          – MOAŞĂ

IMPORTANT!

Documentele se eliberează numai posesorilor titlurilor de studii medicale şi practicantilor profesiilor menţionaţe mai sus, care întrunesc condiţiile de cetăţenie, ascendenţă, filiaţie, căsătorie şi rezidenţă prevăzute de lege şi care au dobândit formarea în profesie pe teritoriul României.

În cazul titularilor de diplome, certificate şi alte titluri de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, şi moaşe, eliberate de un stat terţ şi echivalate conform legii, care au exercitat efectiv şi legal activitatea profesională în baza acestor titluri de calificare, pe o durată de 3 ani pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii eliberează o adeverinţă care să ateste această experienţă profesională necesară procedurii de recunoştere în celelalte state membre.

Documente necesare eliberării acestei adeverinţe:

– cerere în care se vor preciza şi  datele de contact;

– copie act de identitate;

– copie legalizată după atestatul de echivalare;

– copie legalizată după diploma echivalată;

– copie legalizată după foaia matricolă;

– copie după cartea de muncă sau adeverinţa de la unitatea angajatoare din care să rezulte  experienţa profesională de 3 ani;

– copie după documentele de schimbare a numelui.

    Certificatele/adeverinţele  se eliberează în termen de 30 zile lucrătoare, de la data înregistrarii dosarului complet la Registratura Ministerului Sănătăţii.

  Aceste documente se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite de către acesta prin procură notarială. 

   Categoriile de certificate şi condiţiile de eliberare:

   MEDICI

Certificate care atestă formarea în profesia de medic conformă DC 2005/36/CE şi/sau asimilarea denumilor titlurilor de calificare cu cel prevăzut pentru România de această normă.

Se eliberează titularilor:

1.Diplomei de Doctor-medic specializarea universitară  medicină generală/medicină,

2.Diplomei de Licenţă de Doctor-medic specializarea universitară medicină,

3.Certificatului de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii care atestă formarea conformă în una din specialităţile listate pentru România de DC/2005/36CE,

4.Certificatului de medic specialist– care atestă formarea conformă  în  specialităţile:

Hematologie şi hemobiologie; Pneumoftiziologie; Balneofizioterapie; Balneologie şi Recuperare medicală; Balneoclimatologie şi Recuperare medicală; Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală; Alergologie şi imunologie; Imunologie clinică şi alergologie; Medicină Generală Radiodiagnostic Laborator clinic, iochimie, microbiologie, parazitologie hematologie; Chirurgie plastică şi reparatorie; Chirurgie cardiovasculară

pentru care se aplică asimilarea de denumire a specialităţii după cum urmează:

– Hematologie si hemobiologie – cu Hematologie;

– Pneumoftiziologie – cu Pneumologie;

– Balneofizioterapie; Balneologie si Recuperare medicală ; – cu Recuperare, Medicină Fizică  şi Balneologie;

Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală; Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală;       

– Alergologie şi imunologie;  – cu Alergologie şi  Imunologie clinică; Imunologie clinică şi alergologie

– Medicină Generală -cu Medicina de Familie;

– Radiodiagnostic – cu Radiologie- imagistică medicală;

– Laborator clinic, biochimie, microbiologie, parazitologie hematologie  –  cu Medicina de Laborator;

– Chirurgie plastică şi reparatorie  – cu Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă;

– Chirurgie cardiovasculară  -cu Chirurgie vasculară.

Certificatului de medic specialist medicină generală/medicină  de  familie,

în  cazul medicilor confirmaţi rezidenţi medicină generală/medicină de familie  în  urma concursurilor  de rezidenţiat sesiunile noiembrie 1995- noiembrie 2005.

Documente necesare

– cerere  în  care se vor preciza şi datele de contact;

– copia actului de identitate;

     – copia legalizată după diploma de bacalaureat;

– copie legalizată după diploma de medic;

– copie legalizată după foaia matricolă;

– adeverinţă eliberată de facultatea de medicină absolvită în care se precizează perioada  în care au fost efectuate studiile universitare;

– copie legalizată după documentele  de  schimbare a numelui.

Medicii specialişti vor prezenta suplimentar :

-copie după certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii  în format  nou începând cu luna mai 2007  şi

-adeverinţă eliberată de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti  în care se precizează ordinul  ministrului de confirmare ca rezident şi perioada în care s-a efectuat pregătirea prin rezidenţiat sau copia legalizată a carnetului de rezident. 

Certificat care atestă drepturi câştigate generale în profesia de medic

     Se eliberează medicilor care fac dovada exercitării efective şi legale a activităţilor respective pe o durată de minim 3 ani consecutivi din ultimii 5 care preced eliberarea acestui certificat si sunt titulari ai:

Diplomei de Doctor -medic specializarea universitară pediatrie      

Certificatului  de medic specialist care atestă o formare mai mică decât cea prevăzută pentru specialitatea respectivă de DC/ 2005/36/CE. 

Documente necesare:

– cerere în care se vor preciza şi datele  de contact;

– copia actului de identitate;

– copia legalizată după diploma de bacalaureat ;

– copie legalizată după diploma de medic;

– copie legalizată după foaia matricolă;

– adeverinţă eliberată de Facultatea de medicină absolvită în care se precizează  perioada  în care au fost efectuate studiile universitare;

– după caz copie după certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii  în format nou începând cu luna mai 2007;

– copie legalizată după cartea de muncă sau adeverinţa de la unitatea angajatoare din care să rezulte condiţia de experienţă profesională menţionată;

– copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.

     -în cazul titularilor Certificatului  de medic specialist  Chirurgie  şi  Ortopedie  infantilă , se poate elibera un certificat care atestă  drepturi câştigate generale, numai dacă titularul  face  dovada că a exercitat efectiv şi legal activităţile de medic specialist chirurgie pediatrică  în România pe o durată de minim 3 ani consecutiv din ultimii 5 care preced eliberarea acestui certificat.

 Certificat care atestă drepturi câştigate specifice în profesia de medic:

 Se eliberează

medicilor de Medicină Generală cu drept de liberă practică precum şi în cazul medicilor specialisti/primari Medicină de Familie care nu se încadrează în prevederile de la punctul 1(E);

Documente necesare:

-cerere în care se vor preciza şi datele de contact;

-copia actului de identitate;

-copia legalizată după diploma de bacalaureat;

-copie legalizată după diploma de medic;

-copie legalizată după foaia matricolă;

-adeverinţă eliberată de Facultatea de medicină absolvită în care se precizează  perioada  în care au fost efectuate studiile universitare;

-adeverinţa eliberată de casele de asigurări de sănătate judeţene sau a Municipiului Bucureşti în care se precizează că la data de 1.01.2007 desfăşurau activităţile de medicină de familie în relaţie contractuală cu acestea;

– copie legalizată după documentele de schimbare a numelui. 

MEDICI DENTIŞTI

Certificatele care atestă drepturi câştigate specifice în profesia de medic dentist

Se eliberează titularilor:

Diplomei de Doctor-medic specializarea  universitară

stomatologie, care fac dovada că au exercitat  în România în mod efectiv, legal activităţile de medic dentist pe o perioadă de minim 3 ani consecutiv din  ultimii 5 care preced eliberarea  acestui  certificat.

Documente necesare:

–  cerere în care se vor preciza şi datele de contact;

–  copia actului de identitate;

– copia legalizată după  diploma de bacalaureat ;

– copie legalizată după Diploma de doctor-medic stomatolog/Diploma de licenţă de doctor- medic stomatolog;

– copie legalizată după foaia matricolă;

– adeverinţă eliberată de Facultatea de Stomatologie/Medicină-dentară absolvită în care se precizează perioada în care au fost efectuate studiile universitare ;

– copie legalizată după cartea de muncă sau adeverinţa de la unitatea angajatoare din care să rezulte condiţia de experienţă profesională menţionată;

– copie legalizată după documentele de schimbare a numelui. 

FARMACIŞTI

Certificatele care atestă drepturi câştigate generale în profesia de farmacist

Se eliberează titularilor:

Diplomei de licenţă de farmacist, inclusiv promoţia 2007,

care fac dovada exercitării efective şi legale a activităţilor respective pe o durată de minim 3 ani consecutivi din ultimii 5 care preced eliberarea acestui certificat .

Documente necesare:

–  cerere în care se vor preciza şi datele de contact;

–  copia actului  de  identitate;

–  copia legalizată după diploma de bacalaureat ;

–  copie legalizată după Diploma de farmacist;

–  copie legalizată după foaia matricolă;

–  adeverinţă eliberată de Facultatea de farmacie absolvită în care se precizează  perioada  în care au fost efectuate studiile universitare;

–  copie legalizată după cartea de muncă sau adeverinţa de la unitatea  angajatoare din care să rezulte condiţia de experienţă profesională menţionată;

–  copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.

ASISTENŢI MEDICALI GENERALIŞTI

Certificat de Conformitate

Se eliberează în cazul titularilor :

Diplomei de absolvire de studii superioare de scurtă durată de asistent medical generalist începând cu promoţia 2006 de  absolvenţi;

Diplomei de Licenta de asistent medical generalist începând cu promoţia 2007 de absolventi;

Documente necesare:

– cerere în care se vor preciza şi datele de contact;

– copia actului de identitate;

– copia legalizată după  diploma de bacalaureat ;

– copie legalizată după diploma de asistent medical generalist;

– copie legalizată după  foaia matricolă;

– adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ  absolvită în care se precizează  perioada  în care au fost efectuate studiile universitare;      

– copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.

Certificat care atestă drepturi câştigate specifice în profesia de asistent medical generalist

Se eliberează în cazul asistenţilor medicali generalişti care fac dovada  exercitării  efective şi  legale a activităţilor de îngrijiri generale de sănătate în România pe o durată de minim 5 ani  consecutiv din ultimii 7 care preced eliberarea acestui certificat, titulari ai:

Certificatului de Competenţe Profesionale de Asistent Medical Generalist eliberat de şcolile sanitare postliceale sanitare,

Documente necesare:

–  cerere în  care  se  vor  preciza  şi  datele  de contact;

–  copia actului de identitate;

–  copia legalizată după diploma de  bacalaureat;

–  copie legalizată după Certificatul de Competenţe Profesionale;

–  copie legalizată după foaia matricolă;

–  adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ absolvită prin care se atesta perioada în care au fost efectuate studiile postliceale;

–  copie legalizată după cartea de muncă sau adeverinţa de la unitatea angajatoare din care să rezulte condiţia de experienţă profesională menţionată ;

–  copie legalizată după documentele de schimbare a numelui. 

MOAŞĂ

Certificat de conformitate

Se eliberează în cazul titularilor:

Diplomei de licenţă de moaşă, începând cu promoţia 2007 de  absolvenţi.

Documente necesare

– cerere în care se vor preciza şi datele de contact;

– copia actului de identitate;

– copia legalizată după diploma de bacalaureat;

– copie legalizată după diploma de moaşă;

– copie legalizată după foaia matricolă;

– adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ superior absolvită prin care se atestă perioada în care au fost efectuate studiile universitare;

– copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.

Certificat care atestă drepturi câştigate specifice în profesia de moaşă

Se eliberează în cazul titularilor:

Diplomei de asistent medical obstetrică-ginecologie

eliberată de şcolile postliceale sanitare de specialitate, care fac dovada exercitării efective şi legale a activităţilor de moaşă prevăzute de lege, în România, pe o durată de minim 5 ani consecutivi din ultimii 7 care preced eliberarea acestui certificat.

Documente necesare:

– cerere în care se vor preciza şi datele de contact;

– copia actului de identitate;

– copie legalizată după  diploma de asistent medical obstetrică -ginecologie;

– copie legalizată după  foaia matricolă;

– adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ absolvită prin care se atesta perioada în care au fost efectuate studiile postliceale;

– copie legalizată după cartea de muncă sau adeverinţa de la unitatea angajatoare din care să rezulte condiţia de experienţă profesională menţionată;

– copie legalizată după documentele de schimbare a numelui.
În calitate de autoritate competentă de recunoaştere profesională a calificărilor dobândite în profesiile reglementate din sectorul de sănătate, Ministerul Sănătăţii eliberează începând cu data de 26.11.2007, certificatele necesare recunoaşterii de către celelalte state membre a titlurilor oficiale de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi de moaşă care atestă o formare în profesie începută în România, înainte de data aderării la Uniunea Europeană”.

Informaţie preluată de pe siteul Ministerului Sănătăţii, http://www.ms.gov.ro/, unde puteţi găsi şi alte detalii care v-ar putea interesa.

 

Pentru a afla mai multe informatii, trimite-ne un mesaj!

Un membru al echipei noastre te va contacta in cel mai scurt timp.

Sunt de acord cu Termenii si conditiile