Declarația de valoare

Declarația de valoare2018-08-13T20:46:23+00:00

Declaraţia de valoare este o Recunoaştere academică.

▪ Durata necesară eliberării unei Declaraţii de valoare de la Consulatul Italiei este de 8 (opt) zile de la data prezentării documentaţiei la secţia consulară.

Declaraţia de valoare poate fi eliberată şi unei persoane împuternicite de titular şi este necesară în vederea obţinerii
recunoaşterii academice a actului de studiu (este o condiţie esenţială a continuării studiilor în Italia prin înscrierea în forme de învăţământ superioare celor pentru care s-a obţinut Declaraţia de valoare, dar nu reprezintă echivalarea studiilor în Italia, deziderat pentru care trebuie să se parcurgă următoarea etapă şi să se urmeze demersurile prevăzute în acest sens de autorităţile şi legislaţia italiană)
recunoaşterii profesionale (recunoaşte şi demonstrează nivelul pregătirii în domeniu dar nu asigură automat dreptul profesării în Italia)

Declaraţia de valoare se poate obţine, la cerere, pentru:

  • acte de studii preuniversitare: diplomă/certificat de 8 clase, diplomă de 10 clase, de liceu

  • acte de studii universitare şi postuniversitare: diplomă de licenţă, diplomă de studii masterale şi doctorale

Documente necesare:

  1. în original:

  • dipomă/certificat de absolvire

  • foaia matricolă corespunzatoare dipomei/certificatului

  • adeverinţe de autenticitate pentru fiecare act de studiu în parte

  • delegaţie simplă (neuatentificată la notar) în cazul în care aveţi acte de identitate italiene

  1. în copie simplă:

  • copie după actul de identitate românesc şi italian

  • copie după certificatul de naştere, de căsătorie, de divorţ, de deces, pentru demonstrarea schimbării numelui (dacă este cazul)

Formalităţi ce pot fi îndeplinite de biroul nostru pentru dumneavoastră:

  1. Reprezentarea dumneavoastră la toate instituţiile şi autorităţile competente

  2. Vizarea actelor de studii la inspectoratul şcolar al judeţului unde au fost eliberate (acte de studii medii) sau la CNRED (acte de studii universitare şi postuniversitare)

  3. Apostilarea originalelor actelor de studii

  4. Legalizarea notarială şi supralegalizarea copiilor conforme cu originalul actelor de studii

  5. Traduceri in limba italiană: autorizate, legalizate şi apostilate, a actelor de studii

  6. Fotocopii simple după toate documentele originale sau întocmite în cadrul biroului nostru.

Informaţii suplimentare:

    1. Adeverinţele de autenticitate se pot obţine de la secretariatul unităţii de învăţământ emitente a actelor de studii care vă aparţin. Va trebui să solicitaţi câte 2 exemplare pentru fiecare act, cu următoarele întrebuinţări: un exemplar va fi depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean în vederea vizării actului original, iar un alt exemplar va intra în componenţa dosarului pentru Consulatul Italiei.

    2. În cazul în care este mai comod pentru dumneavoastră, vă putem reprezenta la unităţile şcolare din Bucureşti şi din ţară, în vederea eliberării adeverinţelor de autenticitate necesare completarii dosarului dumneavoastră pentru obţinerea Declaraţiei de valoare.

Secţia consulară la care trebuie depus dosarul:

    1. Pentru cazurile în care aveţi domiciliul în unul din judeţele de mai jos, dosarul pentru eliberarea Declaraţiei de valoare va fi depus la Secţia Consulară din cadrul Ambasadei Italiei la BUCUREŞTI:

Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.

    1. În cazul în care aveţi domiciliul în unul din restul judeţelor, enumerate mai jos, dosarele se vor depune la Secţia Consulară din cadrul Ambasadei Italiei la TIMIŞOARA:

Alba, Arad, Bihor, Bistriţa, Caraş Severin, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Maramureş, Mureş, Timiş..

Servicii de programare şi reprezentare la Consulatul Italiei:

a) Reducere 50% a tarifului serviciilor de programare, depunere a dosarului şi ridicare a Declaraţiei de valoare (deci reprezentare la autoritatea competentă) de la Consulatul Italiei, pentru persoanele care solicită întocmirea dosarului prin serviciile noastre.

b) Contra costului de 400 de Ron pentru persoanele care, având dosarul deja întocmit, solicită doar serviciile noastre de programare, depunere a dosarului şi ridicare a Declaraţiei de valoare (deci reprezentare).

* În tariful menţionat la punctul b) sunt incluse:

– servicii de verificare a actelor componente ale dosarului şi a corectitudinii întocmirii lor în conformitate cu cerinţele Consulatului Italiei

– servicii de verificare a corectitudinii traducerilor în conformitate cu originalele

-servicii de reprezentare la secţia consulară: programare, depunere a dosarului şi ridicare a Declaraţiei de valoare.

IMPORTANT: Pentru a va putea oferi servicii de calitate a întocmirii dosarelor şi a traducerilor, scutindu-vă de cheltuieli ulterioare pentru corectarea erorilor,

VĂ SFĂTUIM SĂ NU ÎNTOCMITI,  FĂRĂ ÎNDRUMARE, DOSARUL DVS. ÎNTR-O PROPORŢIE VARIABILĂ

Durata

Difernţa între durata diversă de procesare a unui dosar este determinată de:

-particularităţile dosarului dumneavoastră

-locaţia unităţilor de învăţământ emitente ale actelor de studii şi la care trebuie să vă reprezentăm

-perioada anului în care solicitaţi documentul (perioadele concediilor de vară precum şi a sărbătorilor legale prelungesc în mod obiectiv timpul finalizării demersurilor şi implicit a serviciilor noastre către dumneavoastră, datorită absenţei temporare a personalului din cadrul instituţiilor la care trebuie să vă reprezentăm).

Din experienţa noastră, timpul poate varia între 8 zile (pentru depunerea dosarelor deja întocmite) şi 1 lună. În situaţii speciale, timpii se pot prelungi pentru cauze obiective, ce nu ţin de biroul nostru. În situaţii de excepţie, timpul de obţinere a Declaraţiei de valoare poate fi şi mai scurt de 8 zile. În acest caz firma noastră va percepe taxe de urgenţă personalizate care pot susţine tarifele mărite ale serviciilor de întocmire a dosarelor în cadul biroului nostru (traduceri) sau în cadrul altor insituţii (apostilări urgente, etc).

Costuri

Vă putem oferi o cotaţie exactă şi personalizată în funcţie de următoarele criterii:

-nivelul de studii pentru care se solicită Declaraţia de valoare (pentru studii de licenţă, de exemplu,. NU este obligatorie obţinerea Declaraţiei de valoare pentru diploma de bacalaureat DAR este necesară pregătirea întregului dosar şi pentru aceasta din urmă, în acelasi fel ca şi pentru cea de studii universitare). Pentru detalii şi informţii suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi!

-costurile practicate de insituţiile de învăţământ pentru eliberarea adeverinţelor de autenticitate

-locaţia unităţilor de învăţământ emitente a actelor de studii

-corectitudinea emiterii actelor de studii (au fost cazuri când acestea au conţinut erori sau inexactităţi şi a trebuit să facem, pentru dumneavoastră, demersuri pentru ca acestea să fie din nou emise, corect, de către unităţile de învăţământ în cauză)

Pentru servicii complete (de la primele vizări pe originale, până la ridicarea Declaraţiei de valoare, (incluzând taxa consulară oficială), tarifele încep de la 290 EUR, pentru actele de studii emise în Bucureşti.

Variante de achitare a serviciilor noastre

În funcţie de complexitatea dosarului, plata se poate face în următoarele variante:

În două etape (în cazul dosarelor complexe):

  1. 50% la momentul încheierii contractului cu dumneavoastră

  2. 50% la finalizarea integrală a serviciilor prevăzute în contract (după ce facem dovada obţinerii Declaraţiei de valoare)

Într-o singură etapă (în cazul dosarelor simple), la finalizarea serviciilor prevăzute în contract

Personalizat, în funcţie de situaţia dosarului şi în acord cu dumenavoastră.

Modalităţi de achitare a costurilor

Plata serviciilor noastre se poate face în baza documentelor fiscale eliberate de firma noastră, în numerar, la sediul biroului nostru sau prin virament bancar.

Preluarea şi expedierea documentelor: MAXIMĂ COMODITATE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!

Indiferent unde vă aflaţi, CONTACTATI-NE  pentru a stabili împreună modalitatea prin care ne puteţi trimite actele originale, fără a fi nevoie să vă deplasaţi la sediul firmei noastre. În aceeaşi manieră, comodă pentru dumenavoastră, vă vom expedia documentele la orice adresă pe care ne-o furnizaţi, in România sau în Italia.

Pentru a afla mai multe informatii, trimite-ne un mesaj!

Un membru al echipei noastre te va contacta in cel mai scurt timp.

Sunt de acord cu Termenii si conditiile